Aceste versuri compun o satiră amară, cu accente de umor și reflecție profundă asupra ipocriziei naționalismului de fațadă. Textul scoate în evidență contrastul dintre declarațiile patriotice și realitatea trăită — o realitate în care importurile sunt omniprezente, iar „dragostea de glie” se oprește la granițele confortului personal.
Foaie verde lobodă,
Toată lumea-i slobodă,
Numai eu, stau încuiat,
Și de toți m-am distanțat…
Eu la poartă am pus zăvorul
Și pe casă tricolorul,
Lasă lumea ca să știe
Că țin la neam, și țin la glie.
Las să afle întregul neam
Că mă descurc doar cu ce am,
Nu consum și nu mai port
Tot ce este de import...
Tare, m-am mai întristat,
Când prin casă am depistat,
Cu stupoare și rușine
Că toate lucrurile-s străine.
„Chiar, și chiloții de pe mine”…
Dacă stai să te gândești,
Sarmalele, nu-s românești,
Să le mănânc, eu nu mai pot,
Căci orezu-i de import…
Și atunci când ne înfometăm
Știm pe facebook să comentăm.
Suntem patrioți, și mândri tare,
Cu „Iphoane” în buzunare.
În lumea plină de cinism,
Nu v-om găsi patriotism,
Căci idea, nu ne hrănește,
Iar banul ne-ademenește.
Dar când pornesc televizorul,
Văd un suveran, cu tricolorul,
Ce la proteste merge des,
Și coboară, din Mercedes.
Poartă ceas elvețian
Și costum Italian.
Dar zice că tot răul din țară,
Provine, din afară.
Uite așa ei sunt cu toții
Cine fură, strigă: „Hoții”.
Iubitorii falși de glie
Vor adesea ca să fie
Salvatorii de nevoi,
Precum lupii, „păstori la oi”
Sarmalele, nu-s românești,
Să le mănânc, eu nu mai pot,
Căci orezu-i de import…
Și atunci când ne înfometăm
Știm pe facebook să comentăm.
Suntem patrioți, și mândri tare,
Cu „Iphoane” în buzunare.
În lumea plină de cinism,
Nu v-om găsi patriotism,
Căci idea, nu ne hrănește,
Iar banul ne-ademenește.
Dar când pornesc televizorul,
Văd un suveran, cu tricolorul,
Ce la proteste merge des,
Și coboară, din Mercedes.
Poartă ceas elvețian
Și costum Italian.
Dar zice că tot răul din țară,
Provine, din afară.
Uite așa ei sunt cu toții
Cine fură, strigă: „Hoții”.
Iubitorii falși de glie
Vor adesea ca să fie
Salvatorii de nevoi,
Precum lupii, „păstori la oi”
Patrioți avem cu carul
Ce-și iubesc pământul sfânt,
Și beau țuica cu paharul
Cu mândrie și avânt.
Însă când îi pui la muncă,
„Fug cu toții de pământ!”
De nu au bani în buzunare,
O iau razna peste hotare.
Dar se plâng că-n magazine,
Sunt doar produse de import,
Și își doresc mașini străine,
Pentru propriul confort ...
Frunză verde, dar uscată,
Îmi amintesc cum altădată
Cu produsele străine
Se trăia cu mult mai bine.
Dă-o naibii de suveranitate
Că așa nu se mai poate.
Izolarea, mândria și fundul gol,
Sunt, al suveranului simbol…
Foaie verde, de mohor,
Dragostea de-al tău popor,
Nu înseamnă să-i urăști pe alții
Dar să te împaci ca frații...
Autor: Leahu Pavel