Într-o epocă în care declarațiile tari fac mai multe vizualizări decât realitățile statistice, această narațiune prinde repede. Însă, dacă lăsăm retorica deoparte și privim faptele, tabloul arată mult mai nuanțat — ba chiar, în multe privințe, opusul a ceea ce se sugerează.
Este America lui Trump cu adevărat „câștigătoare”? Este Europa „rataților” chiar un loc atât de rău?
Când punem datele pe masă – sănătate, siguranță, societate – descoperim două filozofii de viață diametral opuse: una care privilegiază profitul și puterea, și alta care, deși mai lentă, privilegiază omul.
De la distanță, Europa poate părea un continent capricios, complicat, lent în decizii. Dar atunci când cobori în miezul vieții de zi cu zi — în spitale, pe străzi, în școli, în instituțiile de protecție socială — descoperi că imaginea „continentului falimentar” devine mai greu de susținut. De exemplu, sistemele medicale europene, oricât de birocratice ar fi uneori, reușesc totuși să mențină populația mai sănătoasă decât în Statele Unite. Acolo unde în America un banal control medical poate deveni o povară financiară sau o ruletă între asigurări, deductibile și ambulanțe care costă cât o lună de salariu, în Europa accesul la medic este, în general, garantat. De aceea oamenii trăiesc mai mult, mor mai rar de boli prevenibile și se confruntă cu mai puține prăpăstii între cei bogați și cei săraci.
Apoi vine siguranța — un capitol pe care niciun politician american nu îl pomenește prea des când descrie „decăderea Europei”. Realitatea este că, din București până în Copenhaga, de la Lisabona la Tallinn, șansele să fii victima unui atac armat, a unei crime violente sau a unei confruntări cu arme de foc sunt de câteva ori mai mici decât în Statele Unite. Europa nu este un paradis, dar nici „zona de război civilizat” despre care se vorbește adesea în discursurile alarmiste. Străzile sale rămân, statistic, mult mai sigure decât cele din multe state americane.
Nici la capitolul droguri Europa nu stă atât de rău cum se sugerează. Da, există consum, există trafic, există probleme reale. Dar nu există nimic comparabil cu criza fentanyl-ului din SUA, o epidemie care a rupt familii, comunități și întregi generații. În Europa, decesele prin supradoză există, dar nu ating proporțiile dramatice ale celor americane, tocmai datorită intervențiilor publice, programelor de reducere a riscurilor și sistemului medical mai accesibil.
Chiar și la nivel economic, imaginea este mai puțin apocaliptică decât o prezintă retorica anti-europeană. Șomajul în multe țări europene este mic, iar protecția socială oferă un minim necesar de stabilitate celor vulnerabili. Desigur, Europa nu e un continent fără probleme — dar nici nu e un dezastru economic ambulant. Din contră, pentru cetățeanul obișnuit, viața în Europa este, în ansamblu, mai sigură, mai previzibilă și mai protejată social decât viața în Statele Unite, unde totul — de la sănătate la educație — depinde de câți bani ai, în ce stat locuiești și cât de norocos ești.
Și astfel, rămâne întrebarea: dacă Europa stă atât de rău, de ce calitatea vieții pentru omul de rând este, în medie, mai bună aici decât în patria celui care o critică? De ce în Europa oamenii se tem mai puțin de facturi medicale, de arme de foc, de prăbușiri sociale și de pierderea bruscă a veniturilor? Și de ce, dacă Europa este un continent „de ratați”, continuă să fie unul dintre cele mai căutate locuri de trai din lume? Oare nu pentru stabilitatea, siguranța și predictibilitatea sa?!
POLITICO are dreptate într-un singur lucru: influența lui Trump asupra Europei este uriașă. Nu pentru că Europa ar fi slabă, ci pentru că dependența transatlantică — militară, economică, diplomatică — rămâne o realitate. Iar un lider american turbulent poate, într-adevăr, să zdruncine întreaga arhitectură politică europeană (și nu numai). De aici vine „influența”, nu din vreo superioritate reală a modelului american asupra celui european.
În final, narațiunea lui Trump despre Europa spune mai mult despre Trump decât despre Europa. Spune povestea unui lider care are nevoie ca ceilalți să pară mici pentru ca el să pară mare. Spune povestea unei Americi care își proiectează propriile frământări, propriile crize, propriile contradicții asupra unui continent care, în ciuda problemelor, rămâne unul dintre cele mai stabile și sigure locuri din lume.
Totuși, dacă măsurăm succesul unei civilizații nu prin numărul de portavioane sau prin influența unui singur om (Trump), ci prin fericirea, sănătatea și siguranța cetățeanului obișnuit, eticheta de „ratați” devine discutabilă.
Europa poate fi un „muzeu” politic în acest moment, dar este un muzeu în care oamenii trăiesc mai mult, mai sigur și mai protejați decât în „jungla” dinamică de peste ocean. Adevărata provocare pentru liderii europeni nu este să-l imite pe Trump, ci să găsească o cale de a proteja acest stil de viață european, fără a mai depinde de America pentru a-l apăra.
Europa nu e înflorită, dar nici pe moarte. E un continent al contradicțiilor, al diferențelor, al compromisurilor. Dar mai ales — e un loc în care viața obișnuită, liniștită, civilizată este încă posibilă. Și asta, în vremurile de azi, nu e deloc puțin.