 |
| (Sursa foto: nasa.gov | Astronautul Buzz Aldrin stă pe Lună cu fața spre steagul SUA în timpul misiunii „Apollo 11„ din iulie 1969) |
Unul dintre cele mai controversate subiecte din istoria omenirii este dacă omul a ajuns sau nu pe lună. Mulți susțin că misiunile Apollo au fost o înscenare, o minciună uriașă menită să ascundă incapacitatea SUA de a depăși URSS în cursa spațială. Alții cred că omul a reușit să pășească pe suprafața selenară și că există dovezi incontestabile care atestă acest lucru. În acest articol, vom analiza argumentele pro și contra, precum și faptele științifice care pot confirma sau infirma ipoteza aselenizării.
- Scurt istoric
După ce Uniunea Sovietică a luat avans în cursa spațială, devenind primii care au reușit să trimită oamenii în spațiu, obiectivul Statelor Unite era ca astronauții americani să ajungă primii pe Lună și desigur, să revină în siguranță pe Pământ.La „Universitatea Rice” din Houston (Texas), la data de 12 septembrie 1962, președintele SUA, John F. Kennedy, a rostit celebrele sale cuvinte: „Alegem să mergem pe Lună în această decadă nu pentru că această sarcină este ușoară, ci pentru că este grea. Aceasta este una dintre confruntările pe care suntem pregătiți să le acceptăm și pe care intenționăm să le câștigăm.”
Aproximativ șapte ani mai târziu, după discursul lui Kennedy, americanii au efectuat primul zbor spre Lună din istorie, recunoscut oficial de știință.
Nava spațială „Apollo 11” a fost lansată către Lună la 16 iulie 1969, la 13:32, de la baza de lansare de la „Cap Canaveral” din Florida. La bord se aflau Neil Armstrong, Edwin Aldrin și Michael Collins.
Peste trei zile, astronauții au atins orbita lunară și au desprins cele două module ale navei - modulul orbital „Columbia”, pe care a rămas Collins, și modulul de aterizare „Eagle”. Pe acesta, Armstrong și Aldrin au coborât pe suprafața lunii în zona „Mării Liniștii” (o depresiune care se află în bazinul Tranquillitatis pe Lună).
Desigur, „mare” este un nume simbolic. Este bine știut faptul că pe suprafața planetei nu există nicio picătură de apă, iar ea însăși nu este înconjurată de atmosferă. Cu toate acestea, zona „Mării Liniștii” se distinge prin craterele sale pitorești, ale căror margini se înalță ca niște lanțuri muntoase.
Primul care a ieșit din modulul navei a fost Armstrong, cu o cameră foto, el a lăsat primii pași ai omului pe suprafața lunii. Cuvintele sale celebre „Este un mic pas pentru un om, dar un salt gigantic pentru întreaga umanitate” au făcut înconjurul lumii.
Astronauții nu au avut practic nimic de făcut acolo, la fel cum nu au avut niciun mod de a-și satisface curiozitatea. Ei au umblat, au sărit și au alergat, s-au fotografiat, au colectat mostre de sol și s-au întors acasă, petrecând 21,5 ore pe suprafața satelitului Pământului. Timpul petrecut la suprafața lunară în cadrul următoarelor aterizări a crescut la trei zile, iar călătoriile au fost completate cu plimbări pe un vehicul lunar.
Între 1969 și 1972, pe navele spațiale Apollo, 12 astronauți au reușit să călătorească pe Lună, după care programul lunar a fost întrerupt brusc. Aceeași soartă a avut-o și proiectul similar sovietic, lansat mai târziu decât cel american. Cu toate acestea, Uniunea Sovietică nu a reușit să ajungă pe Lună.
Aproape imediat după aceasta, în SUA și apoi în alte țări, au început să apară opinii conform cărora nu au avut loc niciun fel de zboruri, iar fotografiile și materialele video despre ele au fost falsificate pe Pământ. Interesul pentru teoria conspirației lunare este încă alimentat de foști specialiști NASA, care susțin că în 1969 agenția lor nu ar fi putut să facă față unei astfel de provocări tehnice serioase.
- Aterizarea americanilor pe Lună este considerată o falsificare profesională de către conspiraționiști.
Această poveste conspiraționistă este preluată și de cercetători care sunt convinși că, până în prezent, accesul omului în spațiul mai îndepărtat decât orbita pământului este blocat din cauza radiației mortale. Fotografii și regizori au identificat în materialele foto și video despre aterizare numeroase elemente de scenografie posibile doar pe Pământ.
„Eu cred că nu au fost în capsule în timpul lansării”, spune Bill Kaysing, fost inginer NASA și membru al institutului care s-a ocupat de dezvoltarea rachetei Saturn V, purtătoarea navei Apollo. „S-a făcut un mic truc cu ei: au urcat la bordul navei și au coborât pe Pământ. Altfel spus, nimeni nu a vrut să riște viețile astronauților în caz de explozie a Saturn V.”
Argumentele celor care neagă și contraargumentele celor care afirmă aselenizarea
1. Drapelul Statelor Unite ale Americii
Argument
La instalarea acestuia de către astronauți pe Lună, drapelul flutură ca și cum ar fi fost atins de vânt, deși pe Lună nu există atmosferă. Cel mai probabil, acesta este pus în mișcare de curentul de aer generat de ventilatorul care răcise studioul.
Contraargument
Partea liberă a drapelului, atașată de o carcasă, a continuat să fluture mult timp după ce astronautul l-a eliberat: oscilațiile îndelungate sunt caracteristice condiției de imponderabilitate.
2. Urmele bocancilor
Argument
Urmele par prea clare, ca și cum ar fi făcute într-un sol umed, dar pe Lună nu există apă. În jurul lor, se observă urmele unui praf special, asemănător cu cimentul uscat, folosit pentru îmbunătățirea amprentei.
Contraargument
Particulele de praf lunar se agață strâns unele de altele în vid, creând posibilitatea unei amprente clare.
3. Prezența umbrelor în diferite direcții.
Argument
Dacă sursa de lumină ar fi fost soarele, umbrele astronauților și ale obiectelor de pe lună ar fi trebuit să fie paralele, dar în realitate se observă umbre divergente, ceea ce indică folosirea unor reflectoare sau proiectoare artificiale.
Contraargument
Unghiurile umbrelor diferite depind de reliefurile pe care le lovesc. Astronauții au folosit o lentilă de unghi larg.
4. Obiectele în umbră
Argument
Obiectele sunt vizibile în detaliu, deși, fiind fotografiate în lumina soarelui și în absența atmosferei care să le mai lumineze, ar trebui să fie absolut negre. Ele sunt iluminate artificial.
Contraargument
Obiectele în umbră sunt bine iluminate de lumina solară reflectată de suprafața lunară. Dacă ar fi existat mai multe surse de lumină pe Lună, obiectele ar fi avut umbre duble, dar acest lucru nu se întâmplă în nicio imagine.
5. Lipsa stelelor în imagini
Argument
Falsificarea pozițiilor lor în 1969 ar fi fost imposibilă, iar pe imaginile cu Apollo stelele lipsesc. Cu toate acestea, ele sunt prezente în alte fotografii autentice de la aparatele fără pilot, inclusiv cele sovietice.
Contraargument
La fotografierea în apropierea unei surse de lumină puternică (Soarele), optica foto nu poate „vedea” stelele, inclusiv în condițiile Pământului.
6. De ce rușii n-au ripostat ?
Argument
Autorul cărții „NASA mooned America” (NASA a înșelat America), Ralph Rene, susține că vânzarea surplusului de cereale al SUA către URSS în anii '70 a fost o afacere proastă nu numai pentru americani, dar și pentru sovietici, care au fost plătiți să nu divulge secretul programului spațial american.
„În 1972, când cele două superputeri se confruntau în Războiul Rece, guvernul american a făcut un anunț surprinzător: vindea URSS-ului aproape un sfert din producția sa de cereale la un preț fix de 1,63 dolari pe bușel (36,4 litri),” povestește Rene. „America își vindea recolta celui mai mare dușman al său, URSS, la prețuri mai mici decât cele de pe piața mondială! Cerealele în SUA au crescut imediat de la 1,5 dolari la 2,44 dolari. Prețurile la pâine și carne au explodat. Câți bani ne-a costat această Lună ?"
Contraargument
Dacă misiunile Apollo ar fi fost false, ar fi fost imposibil să se mențină secretul și să se implice atât de mulți oameni și resurse într-o asemenea operațiune, dar în realitate există o motivație puternică a SUA de a demonstra superioritatea lor față de URSS în cursa spațială și de a intra în istorie ca prima națiune care a trimis omul pe lună. Dacă rușii n-au ripostat, înseamnă că misiunea a avut loc cu succes...
Deși nu putem exclude cu certitudine posibilitatea unei înscenări, putem considera că aceasta este foarte improbabilă și nejustificată.
Însă pe mulți îi macină întrebarea: de ce acum nu se fac astfel de expediții ?
Ei bine, în trecut se cheltuiau sume impunătoare de bani. La fabricarea componentelor pentru misiunile spațiale erau implicați mii de specialiști (poate chiar zeci sau sute de mii), sarcină de bază atât pentru URSS cât și pentru SUA era: „să fim primii cu orice preț”. În prezent, situația s-a schimbat. Obiectivul actual este să se realizeze componentele cu costuri reduse, calitate ridicată și flexibilitate în termeni de timp.
Un alt motiv ar fi că se folosesc sondele spațiale care au atașate instrumente științifice, cum ar fi camere, senzori, spectrometre și alte dispozitive, care le permit să colecteze date despre mediul spațial, corpurile cerești sau alte fenomene cosmice. Unele dintre cele mai cunoscute sonde spațiale sunt Voyager 1 și 2, care au părăsit sistemul solar, sau „Curiosity”, care explorează suprafața planetei Marte. Acestea poate că nu sunt mai ieftine, însă astfel nu se pune în pericol viețile oamenilor care cu siguranță sunt de neprețuit.
Deci în prezent se pune mai mult accentul pe colectarea datelor științifice, decât de a ajunge primul undeva. Cu toate acestea în ultimul timp se vorbește tot mai mult de a trimite echipaje, sau chiar de a construi o stație pe Lună.
Indiferent cât de mult am avansat tehnologic în ultimii 50 de ani, expedițiile pe Lună sunt foarte costisitoare și greu de realizat.